Burse

Bursele TIS

Transylvania International School susține excelența și îi încurajează pe elevii din orice categorie socială să își atingă potențialul.

Astfel că bursele TIS se adresează tuturor elevilor din cadrul acestei școli care întâmpină dificultăți financiare în atingerea obiectivului nostru, dar și celor care doresc să se dezvolte din punct de vedere academic.

  • Elevii de la cursurile cu frecvență din cadrul Transylvania International School pot beneficia de burse acordate din sumele defalcate provenite din donații. Bursele pot fi: burse de excelență, sau burse sociale.
  • Numărul de burse oferite de către TIS se stabilește anual în consiliul director al școlii TIS, în limitele fondurilor alocate burselor.
  • Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare. Un elev nu poate primi două burse simultan.
  • Criteriile specifice de acordare a burselor se stabilesc anual în consiliul director al școlii TIS, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

❗️ În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă se observă abordarea unui comportament care nu este în conformitate cu valorile școlii noastre.

burse-4
Cerere bursa

Aplică acum pentru o bursă TIS

Suntem aici pentru tine:

Luni - Vineri între orele 08:30 – 16:30

Transylvania International School

Str. Târgului nr. 2
500482 – Brașov
Telefon: +40 757377377
Email:

Bursa merit

Burse de excelență

Bursa de excelență se adresează tuturor elevilor TIS care îndeplinesc simultan următoarele condiții:
  • sunt înscriși la programul de studii;
  • au rezultate academice foarte bune;
  • au un comportament adecvat valorilor școlii TIS.

Află mai mult (PDF)
Bursa sociala

Burse sociale

Bursele sociale se acordă elevilor a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului / anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Cererea, alaturi de documentele doveditoare, se trimite la adresa de email

Află mai mult (PDF)