Multitudinea și complexitatea informaţiilor pe care avem nevoie să le încadrăm în intervale scurte de timp în categoriile mintale potrivite pregătesc terenul pentru apariţia raţionamentelor eronate. Când o concluzie este susţinută de argumente foarte slabe sau chiar irelevante, raţionamentul este încadrat în categoria numită “non sequitur”, adică „nu decurge”1, sau „argumentul irelevant”.
Campaniile electorale folosesc adesea sofisme non sequitur de genul: „Minciuna este dăunătoare și imorală, iar mincinoșii (candidatul Y) nu trebuie să fie puși în funcţii de conducere în stat, așa că votaţi cu X.” Concluzia nu e logică, deoarece lipsesc pași în argumentaţie, iar cei prezenţi nu sunt relevanţi pentru concluzie. Prima afirmaţie este corectă, a doua este corectă, dar ambele sunt irelevante pentru concluzie. Concluzia logică a primelor două afirmaţii ar fi: nu votaţi mincinoșii. Pașii lipsă din argumentul fals logic – induși, dar nedemonstraţi – sunt: Y este un mincinos, singurul candidat onest este X.
Tipuri de non sequitur
„Toţi oamenii care au primit botezul creștin vor fi mântuiţi. Eu sunt botezat, deci voi fi mântuit.” Adesea lipsa argumentelor în favoarea concluziei face ca ea să nu decurgă dintr-o premisă generală, chiar dacă este adevărată. În cazul de faţă, premisa nu este adevărată, dar concluzia poate fi adevărată. Aceasta depinde de argumentele intermediare lipsă.
„Credincioșii merg la biserică. George nu merge la biserică, deci nu este credincios.” Negarea antecedentului nu decurge obligatoriu în concluzia argumentului. Pentru a demonstra că George nu este un om credincios este nevoie de o serie de argumente doveditoare.
„Pentru că X are dreptate, Y nu are dreptate”, „Dacă este iubire, Dumnezeu nu pedepsește.” Concluzia nu decurge din premisă, iar eroarea este construită prin propunerea unei false disjuncţii.
Când și de ce se folosește non sequitur
Erorile de tip non sequitur apar cel mai adesea din cauza lipsei gândirii critice sau uneori a atenţiei. Alteori, asemenea sofisme sunt construite intenţionat și tendenţios.
Când se produce neintenţionat, o eroare de gândire este de obicei urmarea confuziei sau a unui automatism al creierului, care caută să apere credinţele deja îmbrăţișate anterior. Percepţia ni se poate schimba, selecţia informaţilor noi devine părtinitoare, rigorile analizei critice pot scădea ș.a.m.d.
Atunci când lipsa de argumente se alătură dorinţei de a impune o idee, oamenii apelează la șiretlicuri argumentative care pornesc de la fapte sau idei adevărate, pe care apoi le leagă prin inducţii defectuoase de concluzii care să pară corecte. Pentru ca această formă de manipulare să aibă succes, este nevoie doar ca interlocutorii să fie neinformaţi sau neatenţi și naivi.
Diferenţe între non sequitur și alte sofisme
Sofismul „heringul roșu”, sau argumentul irelevant („red herring”), se folosește cu scopul de a schimba subiectul discuţiei. Această eroare logică este asemănătoare celei non sequitur. Ambele sunt construite pe baza unor argumente irelevante pentru construcţia concluziei, doar că raţionamentul distragerii atenţiei schimbă direcţia argumentării, în timp ce la non sequitur se continuă, chiar dacă irelevant.
Iată un exemplu care diferenţiază argumentul irelevant de cel non sequitur: „În dezbaterea privind teoria planului inteligent și cea a evoluţiei, religia este heringul roșu. Un argument de tipul: „Religia este preocupată de găsirea sensului și semnificaţiei vieţii, deci planul inteligent nu poate fi acceptat” mută subiectul de la necesitatea evaluării prin comparaţie a teoriei planului inteligent și a teoriei evoluţiei la o discuţie irelevantă despre domeniul cunoașterii circumscris religiei.
În schimb, un argument de tipul: „Religia este preocupată de relaţia omului cu Dumnezeu, deci nu are nimic de spus despre originea vieţii” este un argument de tip non sequitur. Din faptul că religia este preocupată de relaţia omului cu Dumnezeu nu decurge că ea nu are nimic de spus despre originea vieţii.
Diferenţa dintre sofismul non sequitur și sofismul post hoc (cauza falsă) este una sensibilă. Atât unul, cât și celălalt ajung la concluzii care nu decurg din premisele lor, doar că eroarea de argumentaţie post hoc este construită pe o legătură de cauzalitate falsă. Dacă un eveniment X este urmat de un altul Y, rezultă că Y este cauzat de X. Eroarea non sequitur se produce mai degrabă din cauza lipsei de logică și de relevanţă în relaţia dintre argumente și concluzie.
Iată un exemplu: „M și-a schimbat religia ortodoxă cu catolicismul. La o zi după a avut un accident cu mașina. Accidentul s-a întâmplat pentru că a renunţat la dreapta credinţă.” În acest caz, concluzia nu decurge din premisă, dar faptul că nu avem niciun argument să considerăm că accidentul a fost determinat de schimbarea religiei încadrează exemplul în categoria sofismului post hoc, nu în categoria sofismelor non sequitur.
Orice sofism formal are un non sequitur în concluzie. Chiar dacă uneori este mai greu sesizabil, toate erorile de gândire se înscriu în ceea ce înseamnă argumentul „nu decurge”: motivul pentru care nu decurge încadrează raţionamentul respectiv într-o categorie sau alta.
În articolul, „Cum se construiesc argumentele valide”, autorul Laurenţiu Moţ arată că, pentru a fi valide, argumentele trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: Prima ar fi ca premisele să fie valide. Apoi, ipoteza argumentului trebuie să fie demonstrabilă pe bază de motive și de dovezi. În final, concluzia trebuie să derive din argumentaţie și să transforme ipoteza într-o teză. „Orice afirmaţie pleacă de la o premisă, din care rezultă o ipoteză. Această ipoteză urmează să fie testată, iar rezultatele se văd într-o aserţiune generală. La rândul ei, aceasta din urmă are în spate niște motive. Iar acele motive sunt susţinute de niște dovezi.2” Premisa duce la ipoteză, ipoteză – la motive, motivele – la dovezi, iar dovezile – la concluzie.
Non sequitur și arta umorului
Uneori, argumentul non sequitur este folosit pentru a schimba abrupt subiectul și pentru a da conversaţiei o tentă umoristică. Este chiar o figură de stil folosită în teatrul absurdului, adesea comică. Trecerea de la un non sequitur la altul poate crea efectul comic. Imposibilitatea audienţei de a intui șirul afirmaţiilor dintr-un spectacol și absurditatea lor adesea conduce la râsete.
Umorul de tip non sequitur funcţionează pe baza mecanismelor suprarealiste de combinare a elementelor aparent incongruente și disparate cu scopul de a deruta și de a surprinde. Acest efect ilogic funcţionează eliberând publicul de sub dominaţia raţionalismului și astfel, prin schimbările de imagini, personaje și stări de fapt, sala deseori izbucnește în râs3.
NOTES
- „ Richard Nordquist, «Non Sequitur (Fallacy)», ThoughtCo., 5 nov. 2019, https://www.thoughtco.com/what-is-a-non-sequitur-1691437 ” ↩︎
- „Laurenţiu Moţ, «Cum se construiesc argumentele valide», în Semnele Timpului, februarie 2020.” ↩︎
- „Cristina Modreanu, «Final de stagiune à la Dabija», în ArtAct magazine, nr. 125, 6 iulie 2011.” ↩︎
