Robert Emmons, profesor de psihologie la Universitatea din California, Davis, considerat una dintre autoritățile mondiale în studiul recunoștinței, descrie această atitudine ca având două dimensiuni esențiale:
- Prima ține de recunoașterea și aprecierea binelui existent în viața noastră – capacitatea de a observa darurile, mari sau mici, care ne înconjoară.
- A doua dimensiune se referă la conștientizarea faptului că acest bine nu provine exclusiv din eforturile proprii, ci este adesea rodul generozității altora sau al unei forțe superioare.
În esență, recunoștința ne ajută să înțelegem că nu suntem singuri în drumul nostru prin viață și că multe dintre reușitele noastre se datorează și sprijinului primit din jur. [1]
Susmita Halder, doctor în filosofie, cercetător la Universitatea de Stat din Arizona, consideră recunoștința drept un „catalizator cognitiv-emoțional” care ne determină să ne orientăm atenția asupra aspectelor pozitive ale vieții, să reținem gesturile bune, să cultivăm legături sociale și să ne diminuăm atenția asupra lipsurilor. Această schimbare de perspectivă, de la ce ne lipsește la ce avem, conduce la mai multă satisfacție, la emoții pozitive, la relații interpersonale trainice și la reziliență în fața provocărilor. [2]
O meta-analiză recentă confirmă că actele și emoțiile recunoștinței se asociază cu o percepție mai pozitivă asupra propriei vieți și mai puțină suferință psihologică. În plus, exercițiile de cultivare a recunoștinței (jurnale de recunoștință, scrisori de mulțumire etc.) au arătat rezultate consistente în creșterea bunăstării subiective, scăderea simptomelor anxioase și depresive și consolidarea legăturilor sociale. [3]
Studiile de sănătate arată și beneficii biologice: o mai bună calitate a somnului, reducerea stresului, o reglare mai bună a sistemului nervos autonom (prin activarea sistemului parasimpatic), scăderea tensiunii arteriale și chiar unele îmbunătățiri ale sănătății cardiovasculare. [4]
Așadar, recunoștința nu este doar un sentiment pios, ci un „antrenament mental” cu efecte reale, psihologice și biologice, care ne poate îmbunătăți calitatea vieții.
Copiii și recunoștința
Cultivarea recunoștinței la copii și adolescenți este tot mai frecvent analizată în cadrul programelor educaționale și de cercetare. Un studiu amplu, intitulat „Raising Grateful Children”, a arătat că modul în care părinții cultivă zilnic recunoștința – prin exemplul personal, prin conversații și prin încurajări pozitive – influențează direct frecvența cu care copiii își exprimă mulțumirea. [5]
Rezultatele unui alt studiu arată că recunoștința este un factor asociat semnificativ cu calitatea relației părinte–copil și cu nivelul de bunăstare psihologică a copiilor. Cei care își exprimă frecvent recunoștința tind să fie mai mulțumiți de viață, să dezvolte relații mai sănătoase și să manifeste mai multă empatie și reziliență emoțională. [6]
Copiii mici încep să exprime verbal „mulțumiri” de la vârste fragede (studiul Baumgarten-Tramer [7]) — dar înțelegerea profundă a recunoștinței (să recunoască intenția celui care oferă, să simtă bucurie, să facă legătura între gest și valoare) evoluează gradual odată cu vârsta. [8]
Așadar, nu este suficient să învățăm copiii să spună „mulțumesc” — trebuie să le cultivăm treptat sensibilitatea la gesturi, intenții și relații.
De ce merită să cultivăm recunoștința în viața copiilor și în școală
Viața modernă încurajează adesea competiția, comparația și dorința de posesii, lăsând mai puțin loc recunoștinței. Dacă nu antrenăm acest „mușchi interior” al gratitudinii, copiii pot deveni adulți care tânjesc mereu după ceva ce le lipsește, incapabili să se bucure de ceea ce au în prezent.
Cultivarea recunoștinței lărgește orizontul interior al copiilor, ajutându-i să vadă și să aprecieze ce au, să recunoască valoarea gesturilor altora și să devină mai sensibili la nevoile lumii din jur.
Relații mai puternice și comunitate școlară mai armonioasă
Recunoștința stimulează altruismul și comportamentul prosocial: cei care simt recunoștință sunt mai predispuși să răspundă cu ajutor, generozitate și sprijin. [9] În context școlar, atunci când elevii își exprimă recunoștința unii față de alții, față de profesori și de toți cei care contribuie la viața școlii, se creează un climat bazat pe încredere, respect și relații sănătoase, care consolidează sentimentul de apartenență și cooperare.
Mai mult, într-o familie sau instituție în care adulții practică recunoștința, există un efect de contagiune: expresiile de recunoștință ale adultului îmbunătățesc și calitatea relației cu copiii, dar și starea de bine personală a adultului — creându-se o dinamică pozitivă, în care binele se propagă și se multiplică. [10]
Impactul pe termen lung: fericire, împlinire, sănătate
Dacă recunoștința este practicată pe parcursul vieții, intervențiile longitudinale și studiile de urmărire sugerează că aceasta se corelează cu un nivel mai ridicat de satisfacție în viață, cu un stres mai scăzut, cu o rezistență sporită la adversități și cu o reglare emoțională mai eficientă. [11]
Unele cercetări mai recente chiar au sugerat că recunoștința poate contribui la longevitate — studiile de sănătate indicând legături între recunoștință, comportamente de viață sănătoase, calitate mai bună a somnului, reducerea stresului oxidativ și parametri cardiovasculari mai buni. [12]
În concluzie, dacă reușim să insuflăm copiilor recunoștința ca obicei interior, odată cu trecerea timpului aceasta devine un pilon stabil al fericirii și echilibrului personal.
Cum învățăm copiii să fie mulțumitori?
Recunoștința este contagioasă. Când copilul vede un adult care mulțumește sincer, care apreciază efortul altora, care nu se plânge de fiecare neajuns, ci observă binele, învață fără explicații.
„Pentru ce ești recunoscător azi?”
Să rostești un singur lucru pentru care ești mulțumitor schimbă tonul zilei — de la grabă și tensiune, la liniște și recunoașterea binelui.
Luați un borcan mare și bilețele colorate. În fiecare zi, copilul (sau întreaga familie/clasă) scrie un motiv de mulțumire și îl pune în borcan.
La finalul lunii, deschideți borcanul și citiți împreună.
Este un exercițiu vizual care arată cât de mult bine se adună, chiar și în zilele obișnuite.
Pentru copiii mai mari, un caiet special dedicat lucrurilor bune poate deveni un spațiu intim de reflecție. Nu e nevoie de fraze lungi — pot scrie doar trei lucruri pe zi:
• ceva frumos ce s-a întâmplat azi;
• o persoană căreia îi sunt recunoscători;
• o lecție învățată dintr-o dificultate.
Învățați-i pe copii să spună „mulțumesc” în moduri personale, nu mecanice: o scrisoare, un desen, un gest mic de ajutor. Recunoștința se întărește când devine acțiune.
Nu orice zi e ușoară, dar chiar și în încercări putem găsi motive de mulțumire. Când copilul trece printr-o dezamăgire, întreabă-l cu blândețe: „Ce ai învățat din asta?” or „Ce ți-a arătat experiența asta despre tine?” Recunoștința nu ne cere să negăm durerea, ci să vedem sensul din spatele ei.
Întrebările simple îi ajută pe copii să reflecteze:
„Ce te-a bucurat azi?”
„Cine ți-a făcut o surpriză frumoasă?”
„Ce ai putea face tu pentru a bucura pe altcineva?”
• În familie: o dată pe săptămână, fiecare spune ceva pentru care îi mulțumește celuilalt.
• În școală: o zi/săptămână/lună a recunoștinței.
• În comunitate: vizite la azil, donații, proiecte prin care copiii pot oferi, nu doar primi.
Recunoștința crește când este împărtășită.
Acest îndemn al apostolului Pavel este unul dintre cele mai cuprinzătoare îndemnuri la o viață trăită deplin, indiferent de circumstanțe. El ne amintește că recunoștința nu depinde de condițiile exterioare, ci de felul în care alegem să privim viața; că recunoștința nu este doar o virtute, ci o formă de educație a inimii: să vezi binele în ceea ce ai, să-l recunoști, să-l numești, să-l împărtășești.
La Transylvania International School, luna octombrie este consacrată în fiecare an temei recunoștinței, iar întreaga activitate educațională este orientată spre cultivarea și exprimarea acestei valori. Recunoștința face parte din identitatea și cultura școlii noastre, iar noi o trăim împreună, prin gesturi, cuvinte și fapte.
Bibliografie:
[1] Emmons, R. A., The Little Book of Gratitude: Create a Life of Happiness and Well-Being by Giving Thanks, Londra, Editura Gaia, 2016, ISBN 978-1-85675-365-4.
[2] Halder, S., Singh, A., & Kaur, J., „Understanding gratitude and happiness: Psychology, mechanisms, and implications”, The Psychiatrist, vol. 19, nr. 1, 2024, p. 15–22, disponibil online la: https://journals.lww.com/tpsy/fulltext/2024/01000/understanding_gratitude_and_happiness__psychology.3.aspx
[3] Diniz, G., Korkes, L., Schiliró Tristão, L., Pelegrini, R., Bellodi, P. L., & Bernardo, W. M., „The effects of gratitude interventions: a systematic review and meta-analysis”, Frontiers in Psychology, vol. 14, 2023, disponibil online la: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10393216/
[4] Bohlmeijer, E. T., Kraiss, J. T., Watkins, P., & Schotanus-Dijkstra, M., „Promoting Gratitude as a Resource for Sustainable Mental Health: Results of a 3-Armed Randomized Controlled Trial up to 6 Months Follow-up”, Journal of Happiness Studies, vol. 22, 2021, p. 1011–1032 (online: 7 mai 2020), disponibil online la: https://link.springer.com/article/10.1007/s10902-020-00261-5
[5] Hussong, A. M., Coffman, J. L., & Thomas, T. E., „Raising Grateful Children: The Roles of Parenting Practices and Modeling”, Journal of Child and Family Studies, vol. 29, nr. 1, 2020, disponibil online la: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC6980353/
[6] Obeldobel, C. A., & Kerns, K. A., „A literature review of gratitude, parent–child relationships, and well-being in children”, Children and Youth Services Review, vol. 120, 2021, articol nr. 105769, disponibil online la: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0273229721000034
[7] Baumgarten-Tramer, F., „‘Gratefulness’ in Children and Young People”, The Pedagogical Seminary and Journal of Genetic Psychology, vol. 53, nr. 1, 1938, p. 53–66
[8] Nelson, J. A., Rasmussen, R. A., Calkins, S. D., Leerkes, E. M., & Marcovitch, S., „Preschool-aged children’s understanding of gratitude: Relations with emotion and mental state knowledge”, British Journal of Developmental Psychology, vol. 34, nr. 3, 2016, p. 397–409, disponibil online la: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5224866/
[9] Sansone, R. A., & Sansone, L. A., „Gratitude and well-being: The benefits of appreciation”, disponibil online la: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3010965/
[10] Abdullah, M., „If you practice gratitude, your children can benefit too”, Greater Good Magazine, University of California, Berkeley, 18 mai 2017, disponibil online la: https://greatergood.berkeley.edu/article/item/if_you_practice_gratitude_your_children_can_benefit_too
[11] Kerry, N., Chhabra, R., & Clifton, J. D. W. (2023). Being thankful for what you have: A systematic review of evidence for the effect of gratitude on life satisfaction. Psychology Research and Behavior Management, vol. 16, p. 4799–4816, disponibil online la: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10693196/
[12] Harvard Health Publishing, Salamon, M., „Gratitude enhances health, brings happiness, and may even lengthen lives”, Harvard Health Blog, Harvard Medical School, 11 septembrie 2024, disponibil online la: https://www.health.harvard.edu/blog/gratitude-enhances-health-brings-happiness-and-may-even-lengthen-lives-202409113071
